Interviu cu studenții din Iași

//Interviu cu studenții din Iași

Interviu cu studenții din Iași

Descrie viață de student în 3 cuvinte.

Ghiniță Florin-Petru: O aventură continuă

Balint Paul: Stresantă, unică, schimbătoare (de mentalități).

Băiceanu Diana: Autocunoaștere, învățare, evoluție

Anonim: Destul de stresantă!

 

De ce ai ales acest oraș? De ce ai ales limba germana?

Ghiniță Florin-Petru: Printre principalele motive pentru care am ales orașul Iași se regăsesc proximitatea acestuia față de orașul meu natal, și faptul că acest oraș m-a impresionat prin istoria sa culturală și prin frumusețea sa. Aș putea spune că am descoperit limba germană accidental, urmărind niște filmulețe pe YouTube, însă aceasta mi-a stârnit foarte adânc interesul și am ales să o studiez, ceea ce acum consider a fi fost o alegere foarte bună.

Balint Paul: Am ales acest oraș pentru ca sunt născut în județul Iasi, iar limba germană am ales-o mai mult ca pe o provocare, știind că este o limbă mai dificilă, iar dacă aș reuși să o învăț, m-aș simți mândru.

Băiceanu Diana: Am ales acest oraș pentru că este mult mai aproape de familia mea și am ales limba germană pentru că ne poate oferi multe oportunități de angajare pe viitor.

Anonim: Am ales această limbă pentru că e foarte cautată și chiar îmi place să învăț limbi străine noi.

Cu ce se diferențiază facultatea ta fata de celalate?

Ghiniță Florin-Petru: Consider facultatea mea ca fiind un centru educațional desăvârșit, care permite studenților să se implice în diverse activități extracurriculare, ajutându-i să își dezvolte abilitățile lingvistice, însă pot spune că și cursurile din curriculum utilizează materiale foarte bune ce prezintă un grad redus de dificultate, permițând asimilarea rapidă a limbii, iar metodele de predare ale profesorilor pun accentul pe interactivitate și creație de conținut, atât oral cât și scris.

Balint Paul: Facultatea mea se diferențiază prin faptul că materia pe care o înveți (limba străînă) te ajuta să cunoști o altă cultură și o mentalitate diferită față de cea a românului, putând astfel să îți îmbunătățești chiar viață prin cunoașterea unor orizonturi noi.

Băiceanu Diana: Este o facultate care îți permite dezvoltarea în mai multe direcții, întrucât vei face cursuri de cultură, civilizație, limbă, literatură.

Anonim: Nu stiu ce să zic! La orice facultate e greu, la orice facultate mai ai câte un profesor care te lasă restant doar pentru că asta îi aduce satisfacție, peste tot trebuie să tocești că altfel nu se poate!

Ce ar trebui să știe viitorii studenți despre facultatea ta?

Ghiniță Florin-Petru: Cei ce ar dori să studieze la această facultate ar trebui să știe că această ”călătorie” în lumea limbii și a literaturii pe care urmează să o înceapă le va aduce multe satisfacții neașteptate, și le va da oportunitatea de a-și explora partea creativă, ei fiind mereu susținuți la fiecare pas către scopul pe care doresc să îl atingă.

Balint Paul: Viitorii studenți ar trebui să știe că la facultate este nevoie de perseverență, chiar dacă uneori depinde doar de profesori dacă te trec sau nu. Cu toate acestea, trebuie să știe că facultatea reprezintă o etapă minunată din viața unui om si că trebuie să profite la maxim de ea.

Băiceanu Diana: Viitorii studenți ar trebui să se informeze despre programele care le pot facilita experiența universitară, spre exemplu programul ROSE.

Anonim: Că este foarte grea si că trebuie să inveți mult ! Așadar să se gândească foarte bine înainte dacă vor să vina aici pentru că nu e de glumă!

Ce sfat ai pentru cei care sunt la început de drum?

Ghiniță Florin-Petru: Cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, e să nu renunți, oricât de greu ar părea inițial. Dacă nu vei reuși să depășești obstacolele ce îți vor ieși în cale , nu vei fi obișnuit să ți ritmul cu viața haotică de la job, și nu vei reuși nici în viitor.

Balint Paul: Pentru novici aș avea să le spun următorul lucru: nu lașați toată materia de învățat în timpul sesiunii, pentru că se adunâ foarte multă și o să vi se pare imposibil de învățat. Mai bine să citit zilnic puțin cate puțin, iar în sesiunea nu veți mai fi foarte stresați în privința examenelor.

Băiceanu Diana: Să citească, cât pot de mult. Să citească măcar cărțile recomandate de domnii profesori deoarece literatura chiar e capabilă să îți ofere noi orizonturi, noi idei și noi moduri de a privi lumea înconjurătoare.

Anonim: Să se înarmeze cu răbdare și să aibă nervii tari, că altfel cedezi psihic aici.

Ce ai schimba la facultatea ta?

Ghiniță Florin-Petru: Un singur lucru pe care l-aș dori a-l putea schimba ar fi acela de a oferi posibilitatea studenților să își aleagă cursurile la care vor să participe, în loc să fie puși în fața unei programe școlare fixe.

Balint Paul: La facultatea mea aș schimba lucrul care mă deranjează cel mai mult: profesorii care nu știu să fie cadre didactice. Nu mă refer la toți, dar la câțiva chiar aș renunță, pentru că cunosc cazuri în care unii studenți au renunțat din cauza profesorilor foarte severi și deloc empatici.

Băiceanu Diana: Aș schimba modul de predare al unor profesori și volumul de informație pe care studenții trebuie să îl asimileze pe parcursul celor 3 ani.

Anonim: Aș vrea să se facă mai multă practică decât teorie! E stresant să înveți atât de mulță teorie și să nu știi cum să o aplici! De asemenea cred că unii profesori ar trebui evaluați, deoarece chiar nu știu să predea și pe lângă asta au așteptări foarte mari de la noi.

Care sunt cele mai importante lucruri bune de știut despre facultatea la care te afli?

Ghiniță Florin-Petru: Profesorii de la această facultate sunt foarte prietenoși și mereu dispuși să îi ajute pe studenți, iar facultatea pune la îndemână multiple oportunități ce au ca scop să îl ajute pe student în a-și găși un rost și chiar și o carieră de viitor.

Balint Paul: Cel mai important lucru bun de știu despre facultatea mea este acela că iți oferă oportunitatea de a cunoaște o nouă cultură, astfel că poți să iei de acolo ce este mai bun și să iți îmbunătățești propria viață. Sau poți să te muți în țara respectivă pentru o educație sau un trai mai bun.

Băiceanu Diana: După finalizarea facultății vei observa o îmbunătățire completă a ta, ca om în societate, vei gândi într-un mod mult mai critic și vei fi capabil să analizezi unele situații și să iei decizii mult mai ușor.

Anonim: Faptul că anul acesta s-a introdus practica de specialitate.

Care este cea mai mare diferență dintre liceu și facultate, în opinia ta?

Ghiniță Florin-Petru: Cea mai mare diferență între acestea două este faptul că la facultate mă pot concentra doar pe domeniile de studiu care mă pasionează, iar volumul de informații este mai mare și mai detaliat, în loc de simple cunoștiințe generale, ca în cadrul liceului.

Balint Paul: Cea mai mare diferență dintre liceu și facultate este lipsa profesorului universitar de a se „ruga” de student să învețe. Aceste lucru îl face pe student mai matur, îl forțează să ia decizii singur, astfel că îl ajută în procesul de maturizare.

Băiceanu Diana: Volumul de informație.

Anonim: Este foarte mult de învățat.

Ai avut ocazia de a face internshipuri sau de a lua parte la programe de mobilitate prin prisma facultății?

Ghiniță Florin-Petru: În acest an avem ocazia de a participa la internship-uri în diferite firme care colaborează cu facultatea noastră. Mulțumită acestei oportunități, astăzi particip la un internship la Twinkle Star.

Balint Paul: Din păcate nu, însă cunosc persoane cate au participat la programe de mobilitate prin intermediul facultății, iar acesta nu este decât un lucru îmbucurător, deoarece permite studentului să călătorească și să cunoască o nouă lume.

Băiceanu Diana: Nu.

Anonim: Nu.

Ai îndrumă elevi către facultatea ta?

Ghiniță Florin-Petru: Da, deoarece eu sunt foarte mulțumit de felul în care cursurile se desfășoară cât și de nivelul de dotare tehnologică al facultății.

Balint Paul: Aș îndrumă elevii către facultatea mea, însă doar pe cei care își doresc asta. Acolo unde dorință nu este, nu poți să forțezi, pentru că nu ai să fii fericit. Facultățile, în general,  oferă foarte multe oportunități studenților, trebuie doar să știi să profiți de ele.

Băiceanu Diana: Sigur, o fac și am făcut-o ori de câte ori am avut ocazia!

Anonim: Sincer nu! Îmi pare rău să zic asta însă eu una aveam alte așteptări de la această facultate!

An de studiu:

Ghiniță Florin-Petru: 2

Balint Paul: 2

Băiceanu Diana: 2

Anonim: 2

Ce notă ai acorda facultății?

Ghiniță Florin-Petru: 10

Balint Paul: 10

Băiceanu Diana: 8

Anonim: 3

By |2019-04-15T13:01:57+00:00aprilie 15th, 2019|Universitatea Alexandru Ioan Cuza|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment